Infiintarea Manastirii Caldarusani

Infiintarea Manastirii Caldarusani

Când a despicat pentru întâia oară liniştea milenară a codrului Vlăsia, glasul clopotelor de la Mănăstirea Căldăruşani, vestind începutul slujbelor de laudă lui Dumnezeu, rămâne încă acoperit de vălul uitării. Documentele nu ne aduc ştiri despre începutul unei aşezări monahale aici, decât de la începutul secolului al XVII-lea.

Tradiţia, însă, aşternută în scris cu mai bine de două secole în urmă, pe la 1780, de monahul Casian Cernicanul, aminteşte de existenţa unui schit de lemn, o aşezare pustni-cească, peste care trecutele vremi îşi puseseră puternic amprenta, înainte de a se zidi actuala mănăstire de domnitorul Matei Basarab. Voievodul ar fi găsit acest loc cu prilejul unui conflict militar avut cu domnul Moldovei, Vasile Lupu, în jurul anului 1636. Confruntarea militară s-a desfăşurat de faot în realitate în toamna anului 1637. Făcând un popas cu armata în codrul Vlăsiei, înainte de a se întâlni cele două oştiri, domnitorul cu câţiva oşteni a pornit să vâneze fiare sălbatice. Depărtându-se de tabără, ca la două-trei ceasuri în pădurea seculară, s-a „înfundat în Ostrov şi uitându-se încoace si încolo a văzut o bisericuţă mică de lemn şi foarte dărăpănată din pricina vechimii, şi tot minunându-se şi privind pe lângă dânsa, a văzut pe un biet bătrân", care era stareţul. Intrând în vorbă cu el, Vodă a aflat că-l chema Partenie şi mai avea 8 ucenici. Matei Basarab fiind impresionat de buna lor vieţuire şi de frumuseţea locului le-a făgăduit că, dacă se va întoarce victorios din luptă, le va înnoi mănăstirea.

Cu vrerea lui Dumnezeu lupta n-a avut loc. Domnitorul Vasile Lupu aflând de oştirile ce veniseră în ajutor lui Matei Basarab de la Gheorghe Rakoczy I,   Craiul Ardealului, s-a întors în Moldova. Matei Basarab, dând slavă Celui de Sus pentru izbândă, înainte de a se întoarce la palat, s-a oprit cu oştirile în acelaşi loc, lângă satul Căldăruşani, şi luând un număr însemnat de căpitani a revenit   în frumoasa peninsulă şi în mijlocul   celor 9 monahi a hotărât să zidească „o monastire foarte frumoasă"  după care „singur măria sa au început a însemna pe unde să fie temelia bisericii şi a caselor, adică biserica în mijloc şi casele împrejur, făcute ca un fel de cetate", după cum se văd şi acum. In continuare se povesteşte într-un stil vioi şi atrăgător, vizita făcută de domnitor de jur-împrejurul bisericuţei şi a chiliilor pustniceşti, precum şi la mica pivniţă unde se păstrau zarzavaturile şi alte alimente. După această vizită, Vodă a plecat la tabără „rămâind numai boierul cel rânduit pentru îngrijirea zidirii", Dimitrie Buzinca slugerul.   După terminare, sfinţirea s-a făcut cu mare pompă. Au luat parte pe lângă Matei Basarab şi curtenii săi, mitropolitul Teofil al Ungrovlahiei, episcopii   Ignatie  al   Râmnicului  şi   Ştefan   al   Buzăului. Această tradiţie   cu privire la vremurile   de dinainteail anului 1637, când a început Matei Basarab să ridice noua sa" ctitorie, a circulat peste ani şi timp, şi chiar dacă faptul nu s-a petrecut   aidoma, dacă n-au   fost întocmai  9 călugări, esenţială este ideea că locul era deja ocupat de un grup de monahi strânşi în jurul unui sfânt lăcaş. Nu trebuie să ignorăm a priori acest sâmbure de adevăr, al continuităţii de locuire, căci multe adevăruri istorice au fost   învăluite de multe ori în fantezie şi au   circulat astfel sute de   ani sub forma legendelor   cum au fost acelea despre   Gelu, Negru Vodă sau Dragoş Voievod, purtând fiecare în miezul lor un fapt cândva real. In cazul de faţă, credem că trebuie să luăm în considerare ideea continuităţii de existenţă a vieţii monastice pe locul unde se va ridica Mănăstirea Căldăruşani de către Matei Basarab, reînnoitorul acestei Sfinte mănăstiri. Susţinem această temă deşi din conţinutul pisaniei în piatră a bisericii care spune : „care loc singur domnia mea gândul l-am găsit", ar putea să se înţeleagă, cum că, voievodul Matei Basarab este primul ctitor.

In sprijinul existenţei unui lăcaş sihăstresc de călugări la Căldăruşani, monahul cernican pe lângă tradiţie aduce şi „carte a prea sfinţitului patriarh Partenie" al Constantinopolului, din 1643, luna decembrie, în care se arată : „Pravoslavnicul Domn a toată Ungrovlahia Chiriu Chir loan Matei Voevod . . . au rădicat din temelie la tara domniei sale, la locul Căldăroşanilor pre Sfânta Monastire ... învechită şi de mai mulţi ani fiind uitată". Documentul se păstrează în original, scris în limba greacă pe piele şi este emis la cererea domnitorului, cum se spune mai departe ; „au cerut să dobândească şi de la noi sobornicească scrisoare . . .". Avem deci, o mărturie contemporană ajunsă până la noi.

Despre existenţa unui aşezământ călugăresc la Căldăruşani înainte de 1637, ne aduce ştire şi un fragment de hrisov, din 1614-1615, emis de voievodul Radu Mihriea (1611-1616) cu prilejul fixării hotarelor   unei moşii a „Jupănesei Ioana", teren ce se învecina cu o moşie a Mănăstirii Căldăruşani. Dăm cuvântul hrisovului : „Semnele despre moşia mănăstirii Căldăruşani sunt acestea : satul Dulban de la gura lacului de la bolboacă pană la moara biraruîui, pană în gorganul tufelor, încă pană în gorganul cu piersecul, iar după acestea ia trei gorgăneie spre moşia Creţului pană la lăcurele". Acest document este cum s-a arătat mai sus, un fragment-copie de pe hrisovul moşiei Dulbanu al boierilor Ghiculeşti, transcris la începutul secolului al XlX-lea.
Hrisovul, aducându-ne o informaţie despre o proprietate a mănăstirii Căldăruşani, arată implicit existenţa mănăstirii ante 1637, când începe să zidească Matei Basarab noua sa ctitorie. Sigur, vechea aşezare monahală era un schit pierdut în mijlocul pădurii Vlăsiei, care strânsese în jurul său câţiva călugări, ce duceau acolo o viaţă de mare simplitate şi renunţare de bunăvoie la viaţa cotidiană, monahi pe care, probabil, că-i ştiau cei din împrejurimi, aşa cum era cazul locuitorilor din satul Dulbanu, din proprietatea boierilor Ghica. Schitul mic şi modest probabil să-l fi vizitat şi domnitorul Matei Basarab, poate din întâmplare, sau în timpul vreunei vânători, aşa cum aminteşte şi Casian Cernicanul, care afirmă că el a auzit „den bătrâni", acest fapt.

Tot în sprijinul existenţei unui locaş monahal, poate o sihăstrie, vin şi descoperirile arheologice făcute cu prilejul restaurării cetăţii din 1950-1967, în latura de vest de din-afară a cetăţii, în stânga intrării de sub gang în cetate, se află o fostă pivniţă a unei clădiri ante 1637. Pivniţa este ridicată din cărămidă de epocă cu boltă şi arc în dublură, dimensiunile sunt modeste - de 2 metri lată şi 2 metri înaltă ; lungimea nu se poate şti exact din cauza temeliei zidului cetăţii care a întrerupt-o. Pivniţa rămasă în afara zidului se întinde pe 3-4 metri. Această pivniţă a fost descoperită de scriitorul acestor rânduri.

Tot în aripa de nord-vest a cetăţii, în interiorul chiliilor, un zid porneşte din colţul zidului cetăţii nord-vest spre sud-est, pe o distanţă de 3 metri lungime. Acest zid se află sub duşumelele chiliilor, al căror nivel a fost ridicat cu circa un metru fiind prea înalte. La nivelul cunoştinţelor actuale, referitor îa trecutul istoric al mănăstirii Căldăruşani, întemeiat pe studiul bibliografiei, precum şi al cercetării mai atente a documentelor în număr de 1 147, putem constata că mănăstirea Căldăruşani, ctitorie de zid a lui Matei Basarab, nu a fost construită pe un teren complet nelocuit, găsit de domnitor în vreo împrejurare oarecare, cum lasă se se înţeleagă inscripţia în piatră pusă deasupra uşii bisericii la intrare, chiar în timpul voievodului ctitor : „care loc singur domnia mea găndul l-am găsit". Domnitorul a făcut toate pregătirile necesare în vederea construirii noului locaş monahal, de la însemnarea locului şi dispunerea construcţiilor, cum s-a arătat în tradiţia consemnată de Casian Cernicanul, până la înzestrarea cu toate de care aveau nevoie pentru hrană şi prosperitatea vieţii mănăstireşti. Ispravnic pentru supravegherea lucrărilor mănăstireşti a fost numit, după cum s-a mai arătat, Dimitrie Buzinca slugerul, unul dintre boierii credincioşi domnitorului. După planurile voievodului construcţia mănăstirii a fost proiectată a fi impresionantă atât prin dimensiunile sale, cât şi prin frumuseţea arhitectonică. Este o construcţie impunătoare pentru începutul secolului al XVII-lea şi mai ales pentru pustietăţile în care urma să fiinţeze. Ea trebuia să întruchipeze atât bogăţia materială şi spirituală a ctitorului, dar să corespundă şi condiţiilor sociale şi politice ale Ţării Române   din acel secol, cu   incinte bine întărite,   capabile să opună rezistenţă atacurilor armatelor   otomane şi bandelor jefuitoare ce plecau uneori din raialele de la Dunăre.

Construcţia de tip fortificaţie corespunde planurilor domnitorului de întărire strategică a Ţării Româneşti, într-o epocă în care turcii otomani, ca putere suzerană, nu dădea voie Ţărilor Române să construiască cetăţi de apărare. Pentru eludarea acestei interdicţii se fortificau lăcaşurile religioase, cu ziduri înalte de 6-7 metri şi cu turnul de colţ, ca şi cu metereze, care arătau limpede intenţiile domnitorului de a transforma, la nevoie, mănăstirile în puncte fortificate de apărare, aşa cum se crede că au fost : Sadova, Strehaia, Brâncoveni, Căldăruşani, etc. La ctitoria domnească de pe frumoasa peninsula a lacului Căldăruşani, deşi iniţial chiliile au fost făcute numai cu parter, se pare contrar voinţei voievodului, acestea aveau acoperişul într-o singură apă, cu streaşină spre interior, ceea ce permitea zidului exterior să urce până la 6-7 metri, cum se poate vedea la unele mănăstiri şi astăzi. Aşa sunt : Mănăstirile Sinaia, Aninoasa etc, care au   crenele de apărare în pod.

Cât priveşte motivele care l-au determinat pe domnitor să ridice această nouă mănăstire ele pot fi mai multe şi anume : situaţia de degradare avansată a schitului de lemn, pe care l-a descoperit fie din întâmplare, fie în timpul luptelor purtate în zonă şi care l-a impresionat ; fie frumuseţea locului bine ales pentru construcţia unui lăcaş sfânt ; poate că ochiul său de bun militar a descoperit valoarea strategică a locului şi l-a determinat să se hotărască să construiască o mănăstire impunătoare şi cu plan de cetate, ceea ce ar confirma ideea de apărare strategică, care ar fi cuprins o centură de mănăstiri întărite, ce porneau din sudul ţării pe linia Dunării, de la Sadova, apoi Gura Motrului, Plumbuita şi Slobozia, până aici în inima Munteniei. De altfel în toamna anului 1637, Vasile Lupu a încercat să-l atace, pentru prima dată pe Matei Basarab în această parte de ţară după cum s-a arătat mai înainte.
Acestea sunt câteva elemente care peste trecerea anilor s-au păstrat şi s-au dovedit a fi reale prin urmele găsite în fundaţiile actualei mănăstiri, fapt relatat şi de patriarhul Partenie al Constantinopolului, în scrisoarea către Matei Basarab, că mănăstirea Căldăruşani a fost construită pe ruinele unei aşezări monastice mai vechi.

Despre existenţa unei aşezări monahale modeste la Căldăruşani înainte de 1637-1638, pomeneşte şi N. Iorga, vorbind despre Mănăstirea Snagov : „Ţepeş a putut fi ctitor aici, ca şi Matei Basarab la Căldăruşani, ducând mai departe ceea ce altul începuse".

Din cele relatate până acum s-a constatat cu certitudine existenţa unei aşezări monahale mai veche, sigur modestă, faţă de ce va întreprinde Matei Basarab.    De asemenea, s-a dovedit că noua ctitorie a fost aşezată pe locul celei vechi. Din primele documente de cumpărare de moşii pentru Mănăstirea Căldăruşani se arată intenţia voievodului Matei Basarab de a ridica aici o nouă ctitorie, cum este menţionat în documentul de la 6 mai 1637, prin care   cumpăra de la Badea din Spăteni, nepotul lui Neagoe logofătul din Căldăruşani, contra sumei de 150 de galbeni, sumă plătită „den punga măriei sale" pe care „ca să facă măria sa domnul nostru sfântă mănăstire şi întru pohala sfântului mucenic şi izvorătorul de mir Dimitrie". In aceeaşi zi   domnitorul mai cumpără a patra parte de ocină din Căldăruşani, de la Stan, ginerele lui Dumitru din Căldăruşani, tot cu 150 de galbeni din punga domnului, urmând să facă mănăstire pe ocină. La 6 iulie 1637 Loiz clucerul vinde lui Matei Basarab satul Vlădeni-Ilfov cu 200 galbeni,   pe care îl   donează mănăstirii Căldăruşani zidită din temelie de el.

Episcop Gherasim al Ramnicului

Sursa: Istoricul Sfintei Manastiri Caldarusani, Editura Sfintei Episcopii a Ramnicului 1977